despre lacrimi

Hai sa vorbim despre lacrimi. Lacrimile au ca subiect comun - fie ca sunt de fericire, fie de suparare - o traire extrema. Teoria indeamna spre lacrimi. Fie ca e vorba de fericire, fie ca e vorba doar de o stare psihologica de defulare. Ei, in viata mea am vazut sute de oameni plingind. Oameni care traiau tragedia, care simteau in fiecare celula lovitura primita. Viata mea se reduce la nimic in acel moment. Sunt un simplu privitor al emotiilor ce se desfasoara in fata mea. Iti dai seama ca aceasta "capturare" a emotiilor e atit de penibila din punctul tau de vedere incit parca ai da si tu o lacrima de dragul gindului ca poti pleca fara sa ai TU acea problema. E foarte ciudat. Particip la inmormintari sec.
Am avut o inmormintare in familie. N-am dat o lacrima desi persoana imi era tare draga, tare draga. M-am consolat cu gindul ca va ajunge intr-un loc bun, cel pe care il merita. De ce nu am plins? Ma intreb si acum daca nu am plins din cauza "impietririi" mele. Pentru un om care se crede stapin pe sine si pe puterea sa e jenant. Dar se pare ca e din nou viata. Cea care te manifesta dupa o oarecare "aprioricitate". Ce se mai bucura "soarta" in momentul in care vedea de acum multi ani ca eu imi pun aceste intrebari despre lacrimi...
Bine, dicutia ar include si sfintii parinti cu lacrimile de fericire la care "jinduiam" in tinerete. Ei rahat! Cine te ia in seama cu asemenea lucruri azi? Lacrimile sunt doar starea pe care o privim.