iubirea neimposibila

Sa luam cazul in care ai o iubita la 16 ani. Traiesti iubirea...mult si intens. Peste 5 ani esti cu alta fata, ca prima a plecat, murit, fugit...etc. O iubesti si pe a doua. La fel. Peste alti 5 ani la fel. Si te afli la o virsta in care ai avut sa zicem 3 femei. Pe care ai iubit-o? Pe prima sau pe alta? Teoretic vorbind. Pe toate? E posibil?
Amintirile pe care le ai cu o femeie dainuie sau sunt sterse? Dainuie. Cind te intilnesti cu o "ea" care e diferenta intre ce a fost si ce este in legatura cu ea? Pai practic nici una. E ca si cum te-ai despartit de ea acu o ora, ca nu ai mai vazut-o. Intensitatea e la fel daca nu a fost pierduta pe drum.
Deci cum e cu aceste femei din viata noastra? cine pe cine iubeste? este iubirea "aia" (jinduita in general) imposibila? sau e o forma a ne-imposibilitatii?

Post Scriptum incredibil

Eu sunt insurat, sa zic ca am scapat...

Hobby

Ce hobby dom'le? pina la urma ce mai inseamna acest hobby in perspectiva zilnica a lucrurilor "absolut necesare"?! Ma uit oarecum ingrozit in jurul meu si majoritatea lucrurilor sunt necesare, stringente, daca nu le faci...nu existi. Pai si acest hobby ce e? Sau ce a fost?
E ca in poveste. Cica era un timp in care aveai timp sa faci si altceva decit "stringentele" acestea. Pai stai un pic. Acu' ce e? S-au schimbat oamenii? S-au schimbat timpurile? conceptele...
Ma uit interzis la cite un film in care oamenii se mai duc la golf, bere cu prietenii...care golf, care prieteni? care tigaie...? Cred ca toate ar merita un AMIN si de la capat !
Macar pe timpul facultatii urmaream 4-5 filme pe zi si aveam oarece cunostinte in domeniu...

despre lacrimi

Hai sa vorbim despre lacrimi. Lacrimile au ca subiect comun - fie ca sunt de fericire, fie de suparare - o traire extrema. Teoria indeamna spre lacrimi. Fie ca e vorba de fericire, fie ca e vorba doar de o stare psihologica de defulare. Ei, in viata mea am vazut sute de oameni plingind. Oameni care traiau tragedia, care simteau in fiecare celula lovitura primita. Viata mea se reduce la nimic in acel moment. Sunt un simplu privitor al emotiilor ce se desfasoara in fata mea. Iti dai seama ca aceasta "capturare" a emotiilor e atit de penibila din punctul tau de vedere incit parca ai da si tu o lacrima de dragul gindului ca poti pleca fara sa ai TU acea problema. E foarte ciudat. Particip la inmormintari sec.
Am avut o inmormintare in familie. N-am dat o lacrima desi persoana imi era tare draga, tare draga. M-am consolat cu gindul ca va ajunge intr-un loc bun, cel pe care il merita. De ce nu am plins? Ma intreb si acum daca nu am plins din cauza "impietririi" mele. Pentru un om care se crede stapin pe sine si pe puterea sa e jenant. Dar se pare ca e din nou viata. Cea care te manifesta dupa o oarecare "aprioricitate". Ce se mai bucura "soarta" in momentul in care vedea de acum multi ani ca eu imi pun aceste intrebari despre lacrimi...
Bine, dicutia ar include si sfintii parinti cu lacrimile de fericire la care "jinduiam" in tinerete. Ei rahat! Cine te ia in seama cu asemenea lucruri azi? Lacrimile sunt doar starea pe care o privim.

De ce continua rutina?

Pentru ca alegem sa continuie. Ce puii mei sa fac daca in fiecare dimineata trebuie sa ma trezesc si sa plec spre munca? ce as mai putea discuta cu nevasta "de folos" daca situatia impune aceasta rutina? "In tinerete" visam momentul de "adult" moment in care voi face comentarii asupra starilor de fapt si in care-mi voi arata nelinistea asupra lucrurilor "firesti". Ei, da! Nimic. M-am cantonat in aceleasi probleme firesti precum orice muncitor de uzina. Imi pare rau? Nu prea. M-am schimbat? Cred.
Practic aceasta maturizare a senzorilor a dus la uitarea mea aia de tinar. Te vezi ca un las si un amator. Ciudat. Sper sa trec vreodata peste aceasta dihotomie si sa-mi impac eul de atunci cu cel de acum.
Revenind, de ce continua rutina? De sanchi. Ca asa e viata. Cumperi, vinzi, profit, copii, masina, mincare etc. Ce e aia - gindirea - de cind erai copil, tinar? O viata de geniu pustiu. Si totusi cum de nu reusesc sa ma impac cu mine din moment ce realizez ca situatia e oarecum transanta. Atunci nu era nimic, acum sunt pe drumul spre viata in relatie cu ceilalti. Cred ca mai am de lucrat la sine. Dar, zi si tu, cind (?) daca esti ocupat tot timpul cu rutina?...